Azi a sunat la 6:56 , i-a fost milă de mine şi mi-a permis să mai lâncezesc 10 minute în patul care nu rezistă tentației de a scârțâi la cea mai mică întoarcere a mea . Mi-am dat seama azi , totuși , că viața mea ar fi la fel de liniștită și frumoasă și fără să-mi dorm nopțile într-un pat moștenit de la bunica.
Ticăitul lui m-a transformat continuu . A fost un meşter mai bun pentru mine decât a fost Geppetto pentru micul Pinnochio , ştiu sigur asta . Nu m-a şlefuit incă prea bine , mai am nevoie de finisaje , dar felul în care a modelat materia brută îmi dă speranţe mari pentru viitor .
Primele bătăi ale sale au semnalat o nouă prezenţă pe Pământ acum optsprezece ani, patru luni şi douăzeci şi cinci de zile; interesantă apariţie . Mai apoi , secundele m-au ajutat să cresc , mi-au dat avânt să mă înalţ spre infinit şi să mă dezvolt în salturi . Lui nu cred că-i place liniaritatea şi ca să fiu sinceră , nici pe mine nu m-a încântat prea des.
Cu spirit ludic , m-a crescut sub aripa lui mereu dornică de zbor şi mi-a arătat ce înseamnă să pluteşti ; fantastică senzaţie .
Cu aceeaşi răbdare de neclintit , m-a lăsat să mă lovesc cu capul de zid şi m-a ajutat să văd şi dincolo de rezultatul fizic care era , de cele mai multe ori , un cucui ţanţoş şi colorat în nuanţe de purpuriu vinovat .
Cu suflu fragil , mi-a indus acea sensibilitate şi a făcut-o de neclintit , de neatins, în ciuda minutelor dure ce lăsau urme vitregi în sufletul meu .
Cu zâmbet sofisticat , mi-a demonstrat că el nu e duşmanul meu , ci e cel mai puternic tovarăş pe care l-aş putea avea în drumul meu spre cunoaştere .
Am traversat ape împreună – el nu m-a lăsat sa ma înec . Mi-a creat un vârtej , mi-a indus iluzia unei scufundări , dar ştia dinainte scopul acestei uneltiri – eu aveam să învăţ să vâslesc singură , fără ajutor din exterior , doar cu propriile mâini în care nu credeam până deunăzi .
M-a aruncat în mijlocul unei tornade şi m-a făcut să mă tem pentru siguranţa mea , dar şi de această dată cunoştea cu exactitate rezultatul acestei provocări – eu aveam să învăţ să sap singură în subteran şi să-mi fac un locşor care să mă ferească de pericolul iminent.
M-a aşezat în mijlocul unui cerc de foc , dar n-a vrut să mă ard ; ştia că sunt o luptătoare şi aveam să-mi creez singură propriul scut care să mă ferească de flăcări .
Şi iată ca nu sunt încă cenuşă .
El a făcut din mine ceea ce sunt azi sau ceea ce arat azi .
Am fost şi voi rămâne bucata lui de plastilină până la ultima particulă de nisip scursă din clepsidră , dar voi simţi nevoia la un moment dat să schimb rolurile . Curajul n-a fost întotdeauna trăsătura mea definitorie , am lăsat alte sentimente şi senzaţii să mă domine , dar asta nu mă împiedică să vreau să preiau frâiele propriului meu destin .
Nu voi duce o luptă uşoară ; el are de partea lui întreg Universul , eu mă am doar pe mine . Şi totuşi îmi place să cred ca voi juca în jumătatea mea de teren pentru ceva timp ; pentru exact atâta timp cât să acumulez nişte informaţii esenţiale pe care să le pot transmite mai departe .
S-ar putea să greşesc atunci când îndrăznesc să mă încumet la o asemenea luptă , dar am fost mereu sub incidenţa impulsivităţii , iar cea din urmă mi-a fost adesea favorabilă. Si ca să citez filozoful , dac-o să câştig, o să câştig totul ; dac-o să pierd, n-o să pierd nimic .
A venit timpul să lupt împotriva timpului . Voi vâsli , mă voi ascunde în pivniţă şi-mi voi scoate şi scutul pentru victorie , aşa cum m-a învăţat chiar el .
Ironic , ah?!
