Degetele-mi tremură la gândul că o să scriu urmatoarele rânduri de teama că n-o să reuşesc să-mi exprim încântarea şi fericirea cum trebuie, cum merită ..Tânjeam straşnic după aşa o apariţie şi întâlnirea cu ea a fost neaşteptată.
Se făcu seară ; 20:13 şi drumul începe. Plecăm să descoperim locul conservat până acum in amintirea lui şi tot până acum în imaginaţia mea.
În cincisprezece minute locul acela îşi va fi croit drumul afară din mine , va fi rupt lanţurile in care fictivul îi prinsese trupul şi va fi prins viaţă , marcându-mi profund percepţia . În cazul lui , locul fusese deja descoperit , de mai multe ori vizitat , iar acum îşi va îndepărta pânza de păianjen ce-i învelea amintirea ultimului contact cu acesta .
Am luat drumul către spaţiul fantastic într-o duminica nocturnă ; sacadat drum finalizat cu o frână de mână.
Cobor . Coborâm .
Continuam să-i repet : ” nu-i adevărat ” însă ma ignora , totul îi era familiar .
Priveam de sus cum linia orizontului împărţea cerul senin în partea superioară şi luminile sincronizate ale oraşului cu identitate necunoscută în cea inferioară. Fantastica asociaţie naturală era completată de aerul rece pe care îl simţeam pătrunzând in fiecare celulă prin împletitura puloverului dungat .
Ceai şi altitudine.
Poveşti banale , glume spuse în cel mai neamuzant mod şi avariile intermitente compuneau magia . Mă deranja insistenţa clipocitului ălui afurisit , dar lui nu i-am zis ; am preferat să-mi las copilul din interior să se bucure de panoramă.
Nu existau carenţe în acea lume de 4 ore ; ea era fără cusur , formată din bucăti perfect închegate . Poate ca prezenţa poliţiei alterase într-un fel sau altul puritatea şi onestitatea imaginii ce-mi hrănea irisul , dar am ales sa o ignor detaşată .
Cicatricile strălucitoare ţesute în infinitul senin ce împăturea câmpul, păreau eterne şi nevindecabile . Erau rănile pe care n-aş fi vrut să le tratez vreodată pentru că “pielea” ar fi fost fadă , lipsită de farmec fără ele.
El începu să vorbească lângă mine şi îi vedeam ochii strălucind în întuneric. Se produsese o translaţie a luminii în persoana lui . Erau ochii şi dinţii săi cei care contrastau cu negrul febril şi îl făceau special . Eu îl ascultam atentă , încântată.
Învăţam multe . Sper să rămân cu tot atâtea câte mi-a zis.
…
A trebui să şi plecăm deşi eram sub captura imaginii dezvăluite .. locul ne-ar fi permis , timpul e însă mai dur şi mai neînduplecat .
Ne-am urnit cu greu , motivul care ne-a împiedicat să o facem fiind mai puternic decât abilităţile noastre practice, fizice , mecanice sau teoretice. Plus o lipsă de resurse .
Ne-am prelungit şederea în acel spaţiu unde se contopeau cerul şi pământul sub atenta supraveghere a lumânărilor imaginare, consemnând inca o seară speciala in memoria-mi.
O să-mi fie dor să îl mai ascult cum încerca de mai multe ori, de fiecare dată eşuând , sa-mi spună o glumă .
O să-mi fie dor să îi ascult sfaturile sincere şi părerile pertinente inspirate de cele 20+ ierni ale sale.
O să-mi fie dor şi să-l văd cum se aruncă frumos în câmpul meu vizual , străpunge imaginea perfectă si se plasmatizează în conţinut.
Fenomenal tablou .
Fantastică prezenţă şi simplă întâmplare.
Descopăr zilnic fericirea şi mă bucur de ea în toate formele ei , chiar dacă e creată uneori numai de mintea mea şi nu e proiectată şi în prezent.
Iar tu , năsturel cusut în tabloul meu tomnatic pe pânză, o să-mi lipseşti .
