Pestera .

Imi imaginez un fel de galerie pentru cartite : intuneric , umezeala , mucegai , taratoare , iar la capatul tunelului – un petic de lumina . Picturi infantile , hieroglife , asperitati si roci faramitate zac moarte pe pereti sau sol . Un liliac cu pielea zbarcita , aripile rapite si ochii impaienjeniti sta agatat de o stalactita incercand sa desluseasca misterul acelei fiinte cocosate , invelita intr-o aura a solitudinii.

Barba deasa , castanie , parul lung si incalcit , ochii infundati si unghiile netaiate si crescute aiurea ii stirbeau tot intelectul , lasand impresia unui mizerabil inconstient. Statea in genunchii-i zdreliti , cu capul plecat asupra unei bucati de carte , gasita intre stancile de langa simplul lui adapost si cu o profunzime caracteristica , incerca sa inteleaga ceva .

Simtea ca hrana sau apa erau cele mai inutile lucruri ce-i puteau fi oferite , iar in cateva secunde era prins intr-o captivanta istorie si filosofie a vremurilor de dinaintea lui , fiind aproape desprins de prezent si pierdandu-se gradual in neant .

Aducea a coma , a moarte clinica , a separarea trupului de suflet , a scindarea spiritului de corp , dar el traia . Si inca ce euforic o facea .. Cred ca ar fi durat o vesnicie starea asta daca acelui liliac nu i s-ar fi facut foame sau nu ar fi avut spiritul ludic si ideea de a i se agata in claia de par ce-i acoperea aproape in totalitate craniul .

Subit , a fost scos din visul lui , din misterul bucatilor de hartie , din fantezia in care fusese indus , revenind acum la realitatea ce-l inconjura : adapostul sau neconfortabil si crunt de jegos. Isi ridica lenes membrele si iesi la lumina soarelui sa-si incalzeasca oasele amortite .

Descoperise o lume care-i place .. mult chiar . Unde fusese pana acum ? Sau poate , lumea aceasta nu existase pana la acel moment .. N-avea habar si nici nu-i pasa .

Deja nu mai era un cititor al pesterii , ci un om hotarat sa-si tunda barba .