Adio ?

Ți-au rupt azi trupul,
Păpușă fragilă , ocazional întreagă .
Ți-au luat și caldul suflu
Și-orice speranță vie, lipsit-acum de vlagă.

Ți-au luat și aer și privire..
Le-au aruncat în mare, unde
Au simplă destinație – pieire ;
Semnat – Expeditor Plăpând cu mâinile arzânde.

Ți-au smuls tot azi și părul,
Iar din acesta au creat
Peruci de simțăminte-n cerul
Ce astăzi te-a adulmecat .

Ți-au rupt și degete și unghii,
Ușor, treptat , te-au descarnat
Pentru crearea unor frânghii
Pe care strâns le-au înnodat.

Sobrietatea noii ”case”
Te va-ntrista , dar oare
Crea-vei tu din gol terase
Pentru-amintiri și flori , acum nemuritoare?

Ți-ai cărat trupul in abis
Lăsându-ți al tău spirit stins
Plutind în reverie vagă.
Dar mie încă-mi e permis
Să sper
Și să visez la viața-ntreagă.
Și iată că am scris
Doar pentru tine, dragă,
Un recviem pentru un vis.

Pentru prietenul meu drag care citește asta dintre stele .

Acţiune – Reacţiune

Observ fericită că propria viaţă e principala sursă de inspiraţie pe care o am pentru simplul meu blog şi singura mea fustrare e aceea că nu-mi găsesc mereu cuvintele pentru a o descrie întru totul . Bineînţeles, asta e imposibil , dar simt că nici măcar într-o mică parte nu pot să relatez amalgamul de idei , fiori si senzaţii care-mi străbat trupul şi sufletul odată cu scurgerea fiecărei secunde pe obrazul ceasului vital .
E fantastic să-ţi găseşti un echilibru care să-ţi dirijeze viaţa . Echilibrul e un birjar priceput , cel mai dibace dintre toţi , dar căluţul pe care îl coordoneză trebuie să fie hrănit cu un amestec omogen din dorinţă şi voinţă . Existenţa celor două elemente retează astfel posibila apariţie a eşecului şi a nefericirii şi conduc la atingerea destinaţiei dorite.
Te-ai întrebat vreodată care e destinaţia ta? Cel mai simplu şi negândit răspuns este moartea , dar eu mă refer la destinaţia la care trebuie să ajungi atâta timp cât pulsul îţi confirmă încă şederea în aceasta existenţă. Spirit vesel , încredere , optimism.. îţi sunt cunoscute noţiunile? N-ai vrea să faci din ele o constantă ? La fel ca în fizică – tu nu o să ai o constantă de frecare , de elasticitate , ci de spirit . Măret scop, dar nu imposibil .
Ştii senzaţia aia pe care o ai atunci când soarele îţi dezmorţeşte trupul după vreo câteva ore petrecute in frig? Aşa mi se întâmplă mie când găsesc o persoană care să-mi înţeleagă trăirile fără să fiu nevoită să i le explic , pentru că sunt conştientă de posibilul eşec.
Revenind la viaţa mea , pot să-i dau ca trăsătură principală , definitorie- energia , la care anexez cu uşurinţă naturala sensibilitate . E extraordinar să te trezeşti dimineaţa cu zâmbetul pe buze şi dorinţă de răspândire a lui , în aburii visului păgân încă fiind . Într-o lume haotic de diversă , propria condamnare vine de la încarcerarea optimismului şi a respingerii zâmbetelor . E suficient să realizezi asta şi viaţa ţi se poate schimba radical .
Zâmbetele transformă stări , metamorfozează cea mai afurisită tristeţe într-o afrodisiacă poftă de viaţă şi nu costă nimic . Dar nu ştim să profităm de acest mare privilegiu pe care ni-l oferă esenţa propriei existenţe şi ratăm lucrurile cu adevărat importante . Atât de simple si totuşi atât de încărcate , atât de profunde ..
Ştii că dincolo de orice zâmbet e un gând bun, şi ce mic dejun mai bun pentru ego decât un influx de altruism ? E absolut încântător să simţi cum modificarea feţei tale în drumul spre zâmbet are ca rezultat cert un răspuns bazat pe aceeaşi mimică . Interesant schimb de figuri , nesofisticat şi revitalizant.
Pentru mine , asta e viaţa fericită – cu surplus de zâmbete , pozitivitate stabilă , meditaţie şi agitare productivă . Răni , dureri şi tristeţe – vor fi uşor depăşite şi îşi vor adjudeca titlul de “campioane ale abandonului şi trecerii în spaţiul uitării ” , iar plictisul care pentru mine reprezintă o formă de dispreţ pentru propria persoană , un atac la evoluţie , nu-şi va croi nici el drum în viaţa ta. Transformă-ţi energia într-un burete care să le poată absorbi pe toate şi să nu te lase să te împiedice să ajungi la destinaţie .
Caută în tine izvorul infinit al liniştei adânci , combină-i apa cu energia dimineţii şi fii tu propriul tău birjar . Şi să nu eziţi nicicând să arunci o privire caldă ; ea va ţese încredere în ochii celuilalt , iar răspunsul pe care ţi-l doreşti va veni fără întârziere : un zâmbet pentru o zi nouă sub atenta supraveghere a paznicului universal .

Luptă .

Azi a sunat la 6:56 , i-a fost milă de mine şi mi-a permis să mai lâncezesc 10 minute în patul care nu rezistă tentației de a scârțâi la cea mai mică întoarcere a mea . Mi-am dat seama azi , totuși , că viața mea ar fi la fel de liniștită și frumoasă și fără să-mi dorm nopțile într-un pat moștenit de la bunica.
Ticăitul lui m-a transformat continuu . A fost un meşter mai bun pentru mine decât a fost Geppetto pentru micul Pinnochio , ştiu sigur asta . Nu m-a şlefuit incă prea bine , mai am nevoie de finisaje , dar felul în care a modelat materia brută îmi dă speranţe mari pentru viitor .
Primele bătăi ale sale au semnalat o nouă prezenţă pe Pământ acum optsprezece ani, patru luni şi douăzeci şi cinci de zile; interesantă apariţie . Mai apoi , secundele m-au ajutat să cresc , mi-au dat avânt să mă înalţ spre infinit şi să mă dezvolt în salturi . Lui nu cred că-i place liniaritatea şi ca să fiu sinceră , nici pe mine nu m-a încântat prea des.
Cu spirit ludic , m-a crescut sub aripa lui mereu dornică de zbor şi mi-a arătat ce înseamnă să pluteşti ; fantastică senzaţie .
Cu aceeaşi răbdare de neclintit , m-a lăsat să mă lovesc cu capul de zid şi m-a ajutat să văd şi dincolo de rezultatul fizic care era , de cele mai multe ori , un cucui ţanţoş şi colorat în nuanţe de purpuriu vinovat .
Cu suflu fragil , mi-a indus acea sensibilitate şi a făcut-o de neclintit , de neatins, în ciuda minutelor dure ce lăsau urme vitregi în sufletul meu .
Cu zâmbet sofisticat , mi-a demonstrat că el nu e duşmanul meu , ci e cel mai puternic tovarăş pe care l-aş putea avea în drumul meu spre cunoaştere .

Am traversat ape împreună – el nu m-a lăsat sa ma înec . Mi-a creat un vârtej , mi-a indus iluzia unei scufundări , dar ştia dinainte scopul acestei uneltiri – eu aveam să învăţ să vâslesc singură , fără ajutor din exterior , doar cu propriile mâini în care nu credeam până deunăzi .
M-a aruncat în mijlocul unei tornade şi m-a făcut să mă tem pentru siguranţa mea , dar şi de această dată cunoştea cu exactitate rezultatul acestei provocări – eu aveam să învăţ să sap singură în subteran şi să-mi fac un locşor care să mă ferească de pericolul iminent.
M-a aşezat în mijlocul unui cerc de foc , dar n-a vrut să mă ard ; ştia că sunt o luptătoare şi aveam să-mi creez singură propriul scut care să mă ferească de flăcări .
Şi iată ca nu sunt încă cenuşă .

El a făcut din mine ceea ce sunt azi sau ceea ce arat azi .
Am fost şi voi rămâne bucata lui de plastilină până la ultima particulă de nisip scursă din clepsidră , dar voi simţi nevoia la un moment dat să schimb rolurile . Curajul n-a fost întotdeauna trăsătura mea definitorie , am lăsat alte sentimente şi senzaţii să mă domine , dar asta nu mă împiedică să vreau să preiau frâiele propriului meu destin .
Nu voi duce o luptă uşoară ; el are de partea lui întreg Universul , eu mă am doar pe mine . Şi totuşi îmi place să cred ca voi juca în jumătatea mea de teren pentru ceva timp ; pentru exact atâta timp cât să acumulez nişte informaţii esenţiale pe care să le pot transmite mai departe .
S-ar putea să greşesc atunci când îndrăznesc să mă încumet la o asemenea luptă , dar am fost mereu sub incidenţa impulsivităţii , iar cea din urmă mi-a fost adesea favorabilă. Si ca să citez filozoful , dac-o să câştig, o să câştig totul ; dac-o să pierd, n-o să pierd nimic .

A venit timpul să lupt împotriva timpului . Voi vâsli , mă voi ascunde în pivniţă şi-mi voi scoate şi scutul pentru victorie , aşa cum m-a învăţat chiar el .
Ironic , ah?!

Contraste .

Ciudat fior nocturn .
Cauza : încă necunoscută .
Senzația : similiară unei bucați de lemn roasă de carii .
Efecte : neliniște și compasiune .
Evoluția : prezentată ulterior .

Amurgește în mine o pânză de păianjen . Ea și-a început de dimineață construcția , dar timpul necesar finalizării a fost mai lung decât cel preconizat . Sau poate că totul n-a fost fortuit și că premeditarea prelungirii a fost strategică pentru a mă deruta . Eu voi fi puternică , n-o voi lăsa să-mi strice ultimele două săptămani liniștite însă sunt conștientă de faptul că o vulnerabilitate mare și o clipă de neatenție ar conduce inevitabil la dărâmarea a tot ce am construit până acum asemenea unui joc de domino.
Construisem din nisip căsuțe , nu castele ; mici , rezistente și călduroase .
Mă aflu în postura în care risc să primesc vizita neașteptată a unui val și declicul se produce – căsuțele mele vor fi luate de apă , se vor contopi în spumă și se vor răspândi în larg .
Vreau să sparg valurile , să văd cum ies cioburi de sticlă verde din ele , iar la final vreau să șlefuiesc smaralde . Le voi opri înainte să-mi distrugă teritoriul și le voi transforma în aliatele mele.
Voi reuși . Reușesc .
Oase pocnite , mușchi obosiți , cearcăne îndurerate , mișcări sacadate și jaluzele trase peste cornee . Mă dor , ea coase.
Ochi nucării pierduți în durerea refuzului și buze uscate scăldate în negura abandonului . Mă dor , ea continuă să coasă .
Olfactiv stimulat de vise putrezite și speranțe mucegăite . Mă doare , ea are încă acul în mână .
Câteodata se oprește din cusut și ințeapă , atacă pe două fronturi . Câteodată ucide .

Mă obișnuisem deja cu habitatul meu minunat și cu modul meu de viață imperturbabil , dar imbecilă să fi fost să-mi fi imaginat că va dura o eternitate .
De fapt , ea chiar va dura o eternitate dacă voi reuși să mă controlez, dar acest infinit senin care mă cheamă si mă atrage va fi presărat și cu mâhnire  , compasiune și frustrare .
N-o să pot face nimic pentru ei , sunt prea mulți , iar cei din care descend sunt și mai mulți, mai insensibili , mai iresponsabili și mai haini.
Aș vrea să-i apăr , dar îmi simt forța atât de nesemnificativă în comparație cu intensitatea durerii lor . Aș vrea să-i pot mângâia măcar o secundă , dar acest spațiu limitat îmi interzice accesul la toți . Aș vrea ca măcar pentru o clipă să le transmit frânturi din viața mea fericita , dar ei sunt mulți și împrăștiați , iar eu unică și izolată.
O să pot face insă ceva pentru ei – îmi voi aduna toate gândurile cât de des voi reuși , le voi împleti și le voi lega cu o fundă albă și apoi le voi ridica .
Destinația : îngerii lor .
Nu-mi e suficient , dar voi avea încredere în consecințele contemplării și rugii mele sincere.
Nicicând nu va suficient ; ca ei se nasc zilnic milioane și se duc în pământ tot atâția .
Voi reuși să trec prin pânza de păianjen , dar n-o voi rupe nicicând pentru că sorgintea ei e de natură oțelică , iar forța mea fizică e neglijabilă .
…

Cioc cioc!
” – Salve ! Sunt Pânza Resemnării , pot intra? ”
” – Numai însoțită de conștiință . Ia loc. ”

Aţi fost tu şi luminile .

Degetele-mi tremură la gândul că o să scriu urmatoarele rânduri de teama că n-o să reuşesc să-mi exprim încântarea şi fericirea cum trebuie, cum merită ..Tânjeam straşnic după aşa o apariţie şi întâlnirea cu ea a fost neaşteptată.
Se făcu seară ; 20:13 şi drumul începe. Plecăm să descoperim locul conservat până acum in amintirea lui şi tot până acum în imaginaţia mea.
În cincisprezece minute locul acela îşi va fi croit drumul afară din mine , va fi rupt lanţurile in care fictivul îi prinsese trupul şi va fi prins viaţă , marcându-mi profund percepţia . În cazul lui , locul fusese deja descoperit , de mai multe ori vizitat , iar acum îşi va îndepărta pânza de păianjen ce-i învelea amintirea ultimului contact cu acesta .
Am luat drumul către spaţiul fantastic într-o duminica nocturnă ; sacadat drum finalizat cu o frână de mână.
Cobor . Coborâm .
Continuam să-i repet : ” nu-i adevărat ” însă ma ignora , totul îi era familiar .
Priveam de sus cum linia orizontului împărţea cerul senin în partea superioară şi luminile sincronizate ale oraşului cu identitate necunoscută în cea inferioară. Fantastica asociaţie naturală era completată de aerul rece pe care îl simţeam pătrunzând in fiecare celulă prin împletitura puloverului dungat .
Ceai şi altitudine.
Poveşti banale , glume spuse în cel mai neamuzant mod şi avariile intermitente compuneau magia . Mă deranja insistenţa clipocitului ălui afurisit , dar lui nu i-am zis ; am preferat să-mi las copilul din interior să se bucure de panoramă.
Nu existau carenţe în acea lume de 4 ore ; ea era fără cusur , formată din bucăti perfect închegate . Poate ca prezenţa poliţiei alterase într-un fel sau altul puritatea şi onestitatea imaginii ce-mi hrănea irisul , dar am ales sa o ignor detaşată .
Cicatricile strălucitoare ţesute în infinitul senin ce împăturea câmpul, păreau eterne şi nevindecabile . Erau rănile pe care n-aş fi vrut să le tratez vreodată pentru că “pielea” ar fi fost fadă , lipsită de farmec fără ele.
El începu să vorbească lângă mine şi îi vedeam ochii strălucind în întuneric. Se produsese o translaţie a luminii în persoana lui . Erau ochii şi dinţii săi cei care contrastau cu negrul febril şi îl făceau special . Eu îl ascultam atentă , încântată.
Învăţam multe . Sper să rămân cu tot atâtea câte mi-a zis.
…
A trebui să şi plecăm deşi eram sub captura imaginii dezvăluite .. locul ne-ar fi permis , timpul e însă mai dur şi mai neînduplecat .
Ne-am urnit cu greu , motivul care ne-a împiedicat să o facem fiind mai puternic decât abilităţile noastre practice, fizice , mecanice sau teoretice. Plus o lipsă de resurse .
Ne-am prelungit şederea în acel spaţiu unde se contopeau cerul şi pământul sub atenta supraveghere a lumânărilor imaginare, consemnând inca o seară speciala in memoria-mi.
O să-mi fie dor să îl mai ascult cum încerca de mai multe ori, de fiecare dată eşuând , sa-mi spună o glumă .
O să-mi fie dor să îi ascult sfaturile sincere şi părerile pertinente inspirate de cele 20+ ierni ale sale.
O să-mi fie dor şi să-l văd cum se aruncă frumos în câmpul meu vizual , străpunge imaginea perfectă si se plasmatizează în conţinut.
Fenomenal tablou .
Fantastică prezenţă şi simplă întâmplare.
Descopăr zilnic fericirea şi mă bucur de ea în toate formele ei , chiar dacă e creată uneori numai de mintea mea şi nu e proiectată şi în prezent.
Iar tu , năsturel cusut în tabloul meu tomnatic pe pânză, o să-mi lipseşti .

Zâmbet in cartea de colorat .

“Gândindu-mă la cum e lumea , o zi fericită e aproape un miracol” citeam acum câteva minute in ceea ce se vrea a fi ” Antologia sufletului meu ” . Eu insă n-o s-o încadrez în acest tipar stabilit de profesor , ci o să-mi stabilesc singură matrița și o să-i permit să fie orice , chiar și carte de bucate . Hrană pentru suflet .
De vreo câteva zile mă urmarește insistent un gând a cărui persuasiune aproape că mă transformă . Cred că sunt un om bun , dar m-am gândit că pot fi mai mult de atât , iar caracterul și constiința nu-mi permit să abandonez .
Riscurile pe care mi le asum s-ar putea să mă arunce într-un pat al lui Procust care să încerce să mă aduca la uniformitate , la standardul contemporan , dar cred că forța asta e un pic mai puternică incât să-mi permită să-mi păstrez aceeași lungime a picioarelor .
Mie mi-a placut enorm Amelie Poulain ; dacă n-ai vazut-o , e musai sa-ți faci timp s-o urmărești ..mi-aș dori să fii tu o proiecție a ei in curent.  Eu am vazut filmul acum mult timp , 2-3 ani , dar gandul de care vorbeam anterior mi-a adus aminte de ea și mă determină să-i urmez indeaproape exemplul , să-i analizez existența filantropică și să mă facă pe zi ce trece sa fiu ca ea . Nu s-o copiez , nu asta e ideea ..
Și pentru că tot imi place sa plec pe mai multe drumuri și sa revin finalmente la unul comun , iți voi spune că tentativa de a-ți asuma o altă personalitate decât cea reala va eșua la un moment dat . Masca pe care o afișezi e facută din lut ; toate sunt , toți suntem . Ea va intra sub acțiunea factorilor naturali și se va topi , va incepe să curgă și iți va umple trupul de nămol . Și colb e tot ce va ramane în urma ta ..
Gândește bine , ia un creion și conturează-ți propria personalitate , formează-ți propriile idei , creează-ți propriul drum în viață și construiește-ți viitorul independent de principiile altora . Fii tu propriul tău filozof.
Mi-a placut întotdeauna să cred că sunt cerebrală ; am realizat insă de multe ori că m-am oprit la plăcut . De data asta vreau ca sufletul meu să aibă cap și să-mi tipărească atât logic , cât și grijuliu cartea pe care o am de colorat .
Da , o să am propria mea carte de colorat în care noaptea va fi portocalie , negrul va fi disparut la un moment dat , iar eu voi crea echilibrul cu maro pentru că îmi va fi ușor sa găsesc oameni plini de culoarea asta la tot pasul . Unii parca încep sa bată în galben treptat ..
Vreau sa aduc zâmbet cu prezența mea , vreau să luminez drumuri și să induc ideea asta și celor din jurul meu ; vreau să am personaje multe în cartea mea de colorat .
Personaje reale . In cărticică .
Utopic , zici ?
Nu crezi în mine , deci .. dar eu n-am fost nicicând mai sigură de ce vreau . Și dacă până acum am fost ușor de modelat ca o bucată de plastilină, de acum încolo voi fi o mână de lut solidificată pe care o vei modela doar cu puțină apă.
Hidrogenul și oxigenul sunt în mâinile tale . Îmi vei decide soarta ?
Subliminal mesaj , cică .
De fapt , totul e mai simplu decat îți imaginezi . Luptă pentru fericirea ta cu dârzenie , iar când reușești s-o atingi și s-o cucerești,  renunță la zgârcenie și împarte-o cu cei din jurul tău . Vei cunoaște mai mult decât fericirea .
Oare există mai mult ?!

Azi am desenat fugitiv și simplist viața . Nu era dreaptă, nici măcar curbă . Varia de la un segment la altul , se amplifica și se dezvolta pentru ca mai apoi să pice in gol . Dar era roz .

Control si fantezie .

Intotdeauna mi-a placut Chagall .
Melancolic , visator si fantezist notabil , ma face intotdeauna sa ma-ndragostesc , fie ca-i vorba de unul din veritabilele tablouri cu indragostiti sau vreo pictura ce reprezinta o scena religioasa.
Stii , nimanui nu-i strica sa viseze ; visele te indeamna sa-ti depasesti limitele , te fac sa-ti doresti mai mult de la tine . .. dar ce se intampla cand visele nu fac decat sa-ti alimenteze deziluzia ?
Stai linistit pe patura de catifea cu imprimeu zebrat si-ti imaginezi “cum ar fi sa..” si cum ai proceda ” in caz ca.. ” atunci cand “s-ar intampla..” , insa deodata un fulger iti lumineaza camera . Prevesteste o ploaie . Predictibila ploaie de viitor amalgam de sentimente . Ti se citeste regretul in ochi si parca-ti vine sa plangi .. e un sentiment similar celui din copilarie cand ti-a fost luata jucaria preferata .

Ce e fantezia , de fapt ?
As zice ca-i o jucarie maleabila , o papusa facil transformabila in functie de propria-ti stare de spirit .
Cand negura iti cuprinde ideile si te simti inchis si frustrat , ii vei rupe mainile si o vei chinui pana cand o vei duce la pierzanie pe muzica de Chopin. Cand , pe de alta parte , simti cum parfum de lavanda  iti stimuleaza mai mult decat olfactivul si iti privesti sufletul cum se cocoata pe culmi de fericire , imbraci papusa si o ferchezuiesti , incat sa ajunga la apogeul esteticii perfecte .
A fulgerat .

Utopiile ranesc oamenii . Tine-le departe de tine , creeaza-ti un scut din bucati din realitate si fa ca prezentul sa fie constanta ta preocupare . Invata-ti prezentul din trecut si construieste-ti viitorul din prezent .
Leaga frumos in zale de matase greselile anterioare , iar planurile pastreaza-ti-le-ntr-un robinet . Si dac-o sa te-ntrebi ce-am vrut sa zic cu asta , o sa te rog sa te gandesti .. si daca tot n-o sa reusesti sa intelegi , o sa fiu acolo sa-ti explic.
Nu-mi place sa dau explicatii .

Iubeste-ti fantezia , fii unul cu ea , contopiti-va si creati magie .. ia-o de mana si adu-o cu tine in plan real, materializeaz-o . M-as bucura sa faci asta . M-as bucura sa fac asta . Intr-adevar , risti sa te controleze si sa devii marioneta unor vise care nu se vor concretiza niciodata , dar uneori ce ni se intampla aici nu-i de ajuns sa ne simtim fericiti cu noi insine .
Eu n-o sa-mi impiedic niciodata imaginatia sa-si urmeze cursul , dar o sa o controlez . O sa o las sa fie ca o raza de soare filtrata corect si nu trecuta prin gaurile din stratul de ozon pentru ca s-ar putea sa ma arda .
Nu vreau bronz excesiv , ci doar o nuanta mai inchisa cat sa contrasteze cu sufletul meu deschis .

Mare om , Chagall .

Multumesc.

De cate ori ai cautat un om doar sa-l intrebi de sanatate ? De cate ori ai sunat pe cineva doar pentru ca ti-era dor ? De cate ori ai scris un mesaj doar ca sa verifici o stare de spirit ?
De putine ori , asa-i ? Nu recunosti in prima faza , dar dupa o filtrare indelunga iti dai seama ca-i asa cum zic .
Mie mi s-a intamplat un lucru tare frumos azi si in urma urmei lasate de acest fapt, mi-am zis ca merita consemnat. Poate ca tie , celui care citesti , nu-ti pasa , dar eu o sa-mi aduc aminte peste cateva luni cand imi voi reciti post-urile ca exista oameni speciali si inevitabil va aparea si un mic zambet in coltul gurii . Aa da! ..si lumina in ochi. Tu cand ai vazut ultima data stralucirea in ochii cuiva ?
Te-ai gandit vreodata ca menirea ta pe acest pamant nu vizeaza doar hrana pentru propriul fizic , pentru propriul ego si ca simplele tale cuvinte pot trezi sentimente nebanuite in oameni ? Te-ai gandit vreodata sa-ti rezervi o singura zi din bogatul numar pe care-l ai de-a lungul vietii pentru fericirea celor apropiati?
Stiu bine, ti-e mai la indemana sa critici ; ti-e mult mai usor sa privesti partile negative din oameni .. tie , ca persoana superficiala , iti place sa crezi ca esti zeul furnicilor , dar s-ar putea sa nu fii decat un amarat de gandac.
Am intalnit , totusi , si oameni care parca au o destinatie precisa , oameni care pica din cer exact la timp ; ca o ploaie care nu te lasa sa te ofilesti . Eu nu m-as fi ofilit , dar as fi putut sa renunt .. iar daca as fi renuntat , cel mai trist ar fi fost ca as fi provocat dezamagire .
Ungherul din care scriu acum pare sa ma stranga un pic , pare sa-mi rupa cumva din dorinta asta de a multumi .. dar n-o sa-i permit . Bucata asta de text nu e fictiva , nu asta se vrea a fi . Ce-mi doresc eu de la articolul asta este sa transmita recunostinta mea catre oamenii aceia speciali care nu ezita sa-mi coloreze in nuante vioaie spiritul .
N-as indrazni sa-i enumar de teama de a nu uita pe cineva , dar tie iti doresc sa te impiedici de oameni din astia ; oameni care sunt ca un siret desfacut la timp , cat sa te faca sa te apleci sa te legi si sa vezi abisul ce era la un pas in fata ta si in care ai fi putut sa te afunzi , fara sa-ti dai seama .
Sa te gandesti bine la rolul pe care-l ai aici , pentru ca tuturor ne-ar fi usor sa ne batem joc si sa murdarim cu ura si rautate orice om intalnit in cale . Dedica-ti timpul liber unei introspectii si vezi cate ai de retusat la tine . Vei mai indrazni apoi sa te arunci la asemenea afirmatii ?
Urmareste-ti calea , dar nu-i arunca de langa tine pe cei care vor sa te insoteasca pe acest drum .
Citeste , analizeaza si apoi realizeaza ca un zambet poate fi o viata noua .
Nu cauta sa-ti satisfaci numai propriile nevoi, ci incearca sa intelegi si deficientele altora.
Ofera o incurajare si un suflu cald persoanei de langa tine , raspunsul va fi prompt si pe putin inzecit .
N-am vrut sa jignesc , iar durerea sau revolta n-au intrat in calculele mele .
Voiam doar sa-ti multumesc .

Culoare si superficialitate , impreuna ?

Superficialitatea care domina curentul ma inspira pe zi ce trece mai putin . As putea sa scriu despre un creion , dar superficialitatea celor care imi vor citi articolul , ii va determina pe acestia sa vada creionul din pura perspectiva a obiectului de scris , fara sa incerce sa zareasca ceva dincolo de bucata de lemn frumos slefuita si scaldata in culoare . Mi-as fi dorit sa scriu randurile astea cu un creion .. ar fi facut mai putin zgomot decat face tastatura asta afurisita . Un creion poate sa exprime dorul ce zace in tine , ardoarea de propaganda , dorinta de refulare , excesul de sinceritate , confesiuni indecente sau pur si simplu idei pe care vrei sa le faci cunoscute pentru ca ti-e teama sa le lasi sa moara in tine .
Hazard , haos ..
Ma descriu tare bine cuvintele astea doua acum .. Dac-as incerca sa le creionez , amandoua ar fi niste deviatii parkinsoniene de la niste cercuri concentrice initial bine definite . Pornisem cu ideea superficialitatii si am continuat prin a scrie despre creion .. nu e imposibil ca la sfarsitul acestui fragment sa cititi si despre popandai . ( Calitatea sobra de scriitor ocazional , prost inspirat si dupa cum bine observati , iubitor de autovictimizare , nu-mi va permite sa implic animalele in post-ul asta ) .
Am simtit superficialitatea in cel mai profund strat al pielii mele si n-a fost deloc placut . A durut . Am simtit-o de multe ori , dar cel mai tare a durut atunci cand a venit din propria-mi persoana .
N-as putea sa creionez superficialitatea .. dac-as incerca asta , ar iesi cu siguranta ceva superficial .
Ce e superficialitatea pana la urma ? Ei bine , ea ne defineste intr-o oarecare masura pe toti .. iar dac-as incerca sa dau acum o definitie , ar fi -evident- una superficiala pentru ca nu-ti ajung cuvintele sa poti descrie anumite stari .
Un creion e putin superficial .. poate sa te transforme ; poate sa te ridice , dar sa te si coboare .. poate sa te linisteasca sau poate sa-ti provoace framantari intense , poate sa-ti aduca ofense , dar si omagii . Pana la urma , cred ca riscul de a-l folosi merita osteneala , indiferent de consecinte. Consecintele, in acest caz, nu trebuie sa te surprinda sau sa te afecteze pentru ca gradul obiectivitatii a scazut vizibil . Simpla idee ca ai reusit sa te descarci e cel mai intemeiat motiv pe care ai putea sa-l ai sa scrii . Poti sa scrii in culori .. daca nu esti superficial . Daca esti superficial te gandesti  ca poti sa scrii cu cate o culoare fiecare litera , dar prefer sa nu iau in calcul astfel de cazuri . Exprima-te-n rosu cand debordezi de pasiune sau scalda-te-n verde cand rauri de vivacitate curg din tine . Picteaza nuante de albastru sentimente triste care te incearca si apoi amesteca-le cu un portocaliu tomnatic , melancolic si ars . Vei ajunge la echilibru .. un gri care va fi intersectia dintre albul pur al fericirii nepatate si negrul de cimitir ce te-asteapta undeva , pierdut .
Traieste in culori , ca sa poti ajunge la acest echilibru peste ani , cand fire sure-ti vor juca la tample si pliuri-ti vor acoperi pielea alba . Sa nu-ti fie teama sa te joci cu nuantele , pentru ca durerea provocata de regretele ulterioare va fi imposibil de tratat . Indrazneste sa te scalzi in tonuri , pentru ca extremele aduse de non-culori n-au fost nimanui, niciodata , benefice .
Alunga superficialitatea si n-o lasa sa te roada bucata cu bucata , n-o lasa sa te transforme intr-un vierme care traieste doar pentru material , n-o lasa sa te impedice sa simti cu intensitate ce se petrece cu tine , cu interiorul , cu exteriorul . Nu-i permite sa te robotizeze si arata-i ca stii ce e culoarea .
Pornesc sa scriu aiurea si cand realizez ca drumul s-a bifurcat constat ca pot sa revin la o ruta comuna . Interesanta intamplare .
Anosta superficialitate.

Un sfarsit e un inceput .

Porneste agale pe cadrul de metal spre musuroiul betonat in care va ramane pentru totdeauna . E mica si lenesa si are spatele incarcat si-n plus e ninsa si i se vede razant un inceput de cocoasa.. e trista . Simte ca secundele se apropie  si se grabeste , ar cam vrea sa o incetineasca . Fara vreo alta prezentare , ea nu iarta pe nimeni si n-ar avea de ce sa faca exceptie cu personajul meu  . Nu ti-am zis cine e personajul meu , dar poate ca nici n-am de ce . Citesti asta si stii ca regasesti persoana descrisa in randurile mele chiar in propria persoana . Si daca-i prematur sa afirm asta , atunci sigur o vezi in proiectia viitoarei tale fiinte .. peste 30,40,50 de ani , momentele frumoase vor fi fost deja transformate in cenusa .
Se indeparteaza usor de tot ce e palpabil , iar de acum incolo totul se va reduce la stadiul de abstract .. fire de organza i se vor juca in par , trunchiuri de bambus ii vor construi adapostul si bucati de sulf ii vor compune ochii . Sau am putea sa schimbam amestecul oricum ne-am dori , am putea sa modelam orice silueta , am putea sa sculptam orice forma pentru ca zalele in care era limita gandirii legata au fost rupte definitiv . De acum incolo .. totul va fi pura imaginatie , simpla presupunere , jucausa previziune . Si-i frumos sa te gandesti ca dincolo e cum vrei tu ; cum ai tanjit toata viata , dar n-ai avut ; cum ai visat in fiecare noapte in patul scrijelit la capete , dar nu s-a indeplinit ; cum ti-ai luat elan spre idealuri vitale , dar ai picat in abis .
Fiinta mea nu se temea ; avea o privire profunda, dar rece in acelasi timp ; stia ca procesul e ireversibil si se conformase cu abandonul . Pleca,  deci, cu demnitatea ce a consacrat-o intreaga viata si cu aceeasi vanitate neverosmila pe care o comunica inca de la primul contact , de orice natura ar fi fost el.  Trecerea a fost mai brusca decat s-ar fi asteptat ea si si-a carat trupul si spiritul in afara hegemoniei pamantene pentru totdeauna . De aici , din exterior , totul pare sa se prabuseasca , aici pare sa fie , ceea ce superficial numim , sfarsitul .
Dar nu asta e cea mai mare catastrofa .. nu faptul ca nu-i mai respiri parfumul sau ca nu mai simti sageti in piept cand ii zaresti silueta dupa frunze .. nu, nu . Trist e faptul ca n-avem niciodata timp sa impartasim ce simtim cu adevarat , trist e faptul ca lasam sa moara idei , lasam sa moara planuri , lasam sa moara comori . Asa a plecat si ea ; fara sa daruiasca macar putin din tezaurul ala bogat pe care-l avea inauntru . A luat tot si-a zburat dincolo .. fara sa stim ce a vrut , cand a vrut , daca a vrut ..
Tu .. cunoaste-te si daruieste . Afla si impartaseste . Descopera si raspandeste . Intareste-ti eul si nu-l lasa sa moara mic, lenes, nins si cu inceput de cocoasa .. controleaza-l si dezvaluie-l lumii . Si nu-ti vei mai dori sa treci dincolo , desi fire de organza juca-se-vor amagitoare in parul tau .

 

P.S . Multumesc dragei mele Larisa pentru imboldul dat sa incerc din nou sa scriu ..

P.P.S . Cred ca merge si-o melodie sugestiva pentru acest inceput .